Palazzo della Pilotta

La Pilotta, concepută ca un edificiu destinat serviciilor curții pentru a integra Palatul Ducal, este un vast complex de clădiri la construirea cărora au lucrat mai mulți arhitecți în perioade diferite.

Construirea a început cel mai probabil înainte de 1583 cu edificarea “Corridore”, adică a unui “braț” care se întindea de la est la vest (astăzi ocupat de Galeria Petitot a Bibliotecii Palatine), un pasaj acoperit care lega vechea Rocca Viscontea de un grup de case ocupate de Farnese la sosirea lor în Parma.

Lucrările, întrerupte de moartea Ducelui Ottavio (1586), au fost reluate în primele luni ale anului 1602 sub Ranuccio I, un mare iubitor al construcțiilor grandioase și severe pentru a-și afirma puterea și au fost terminate în 1611, lăsând construcția într-o stare de incompletitudine, fără a realiza fațada impunătoare către „Ghiaia”.

După moartea lui Ranuccio I (1622), cardinalul Ottavio Farnese l-a chemat la Roma pe Gerolamo Rainaldi pentru a-l ajuta pe arhitectul Battistelli, dar lucrările la construcție nu au avansat.

Pe latura nord/est, construcția clădirilor a fost realizată lângă conventul dominicanilor și biserica gotică existentă de S. Pietro Martire, pe care Farnese a încercat fără succes să o demoleze, iar palatul voluminos s-a închis astfel în jurul a trei mari curți, numite Pilotta, San Pietro Martire și Guazzatoio.

Scara monumentală în formă de foarfecă, acoperită de o cupolă octogonală care duce la Muzeul de Antichități și la primul etaj, unde au acces Teatro Farnese și Galleria Nazionale, precum și Biblioteca Palatina, este primul exemplu în Italia de scara „imperială”.

Intervenții importante sub formă de restaurări și restructurări interne ale Palazzo Pilotta au avut loc între 1822-1824 sub conducerea lui Nicola Bettoli, ajutat de Paolo Toschi.

Pe 13 mai 1944, un bombardament teribil a distrus o mare parte a aripilor sudice și vestice, inclusiv Teatro Farnese, care au fost reconstruite în anii imediat următori sfârșitului conflictului.